Biserica LUMINA LUMII
CUVÂNTUL
PĂSTORULUI
Daniel Todoran
Biserica Lumina Lumii a fost fondată din dorința de a crea cadrul adecvat pentru glorificarea lui Dumnezeu. În acest sens avem un timp de închinare și laudă, de asemenea facem tot posibilul pentru creșterea și maturitatea spirituală a credincioșilor prin studiu biblic și predicarea Bibliei.
Evanghelizarea reprezintă o preocupare importantă pentru toți membrii Bisericii Lumina Lumii. Pentru realizarea acestui obiectiv avem programe și conferințe speciale.
Deoarece trăim în diaspora, am înțeles că Biserica trebuie să fie relevantă locului și timpului dar în mod special generației actuale, în același timp respectând principiile și valorile Bibliei.
În speranța că ve-ți experimenta mai mult decât o slujbă bisericească sau un ritual creștin vă invităm să participați împreuna cu noi la programele Bisericii Lumina Lumii pentru a experimenta dragostea Lui Dumnezeu și părtașia unii cu alții.
ADRESA BISERICII
Rue du Vieux Saint Denis
93130 Noisy-le-Sec
(urmați indicatorul “Cité administrative 2”)
Cum veniți la noi ?
Metroul 5: Stația Bobigny Pablo Picasso
RER E: Stația Noisy le Sec
Bus 303, 234, 146: Stația Cité Administrative